I am my beloved's and my beloved is mine!

marți, 7 februarie 2012

Mirela si Catalin ♥


De curand am reinnodat o prietenie draga inimii mele..
Este vorba practic de cea mai buna prietena a copilariei si adolescentei mele..
Am crescut impreuna, ne cunoastem de la gradinita, dar cred ca din clasa I am ajuns prietene, cam asa.
Am trecut prin atatea impreuna, de la a ne juca cu papusile Mirela si Catalin (le faceam mancare, hainute-cat imi placea sa facem hainute la papusi- certificate de nastere chiar si serbam ziua lor de nastere, aproape zilnic, de altfel) la desenat, dansat, prezentari de moda si mai apoi ca adolescente la machiaj. Am descoperit impreuna tainele unei femei in devenire.
Are un beci foarte mare, lung, boeresc, foarte vechi si obisnuiam sa ne jucam de-a arheologii, analizam peretii lui de la intrare, care erau scrijeliti cu diferite nume si date. Bateam mingea deseori pe usile beciului si o scapam in beci intentionat doar pentru a ne face curaj sa intram in el.
Aveam carnetele cu poezii, si diferite scrieri de genul: "daca te saruta pe frunte inseamna ca.." sau "daca te uiti la ceas la ora..", sau "daca numele lui incepe cu litera.. inseamna ca ". Incercam sa compunem si noi si doamne cat ne amuzam... Rasul ne caracteriza, radeam foarte mult impreuna si timpul trecea foarte repede..
Adolescenta, perioada pe care am explorat-o impreuna, am descoperit impreuna ce inseamna ea, secretele pe care le are si sentimentele noi pe care le dezvaluie.
Prima iubire, primul sarut, primul telefon, descoperirea calculatorului, a banalelor jocuri pe calculator ( free cell si solitaire), a internetului. Impartaseam totul, stiam totul una despre alta.
Adoram cand erai modelul meu, si te machiam, si ne ondulam parul, si defilam in diferite tinute, cand dormeam impreuna si povesteam pana la 2, 3 noaptea si ne tineam in brate, cand jucam table ore in sir pe scari, imi aduc aminte si acum cand invatam sa mergem pe bicicleta, cand am mers pe jos la padure la o distanta de cativa km, cand stateam pe teren si priveam baietii cum joaca fotbal. Totul a ramas la fel de viu in inima mea, timpul e mult prea crud, cea mai frumoasa perioada a vietii a trecut atat de repede.
Liceul, la fel de frumos, chiar daca ne-am facut rapid si alti prieteni, sau iubiti, chiar daca ne-am ciondanit o data sau de doua ori, stiam oricand ca putem avea incredere una in alta, si ca ne puteam impartasi in continuare totul.
Chiar daca am inceput sa ne vedem din ce in ce mai rar, si facultatea ne-a indepartat atat de mult, ceva ne-a adus impreuna iar si parca nimic nu s-a schimbat, timpul a trecut doar peste chipul nostru nu si peste inima noastra, increderea mea in tine este la fel de mare, relatia la fel de puternica si indiferent de schimbarile din viata noastra, indiferent de ce va fi in viitor, totdeauna voi fi aici pentru tine si poti avea incredere in mine.
Nu as putea sa fac nimic care sa te raneasca si nu iti pot dori altceva decat fericire. Anii trec, apar diferite schimbari in viata noastra, dar o prietenie adevarata trebuie pastrata cu sfintenie. Toate vin si trec chiar si baietii. Chiar si acea dragoste care crezi ca o sa dureze la infinit, care speri ca o sa aibe un happy end se poate sfarsi intr-o buna zi si nu iti raman decat prietenii.. pentru ca prietenia adevarata nu are sfarsit. Intr-o relatie de dragoste nu poti ierta orice, nu poti uita orice dar intre prieteni supararea nu dureaza mai mult de momentul acela in care s-a produs.
Se spune ca in perioada studentiei legi cele mai frumoase prietenii, este adevarat, sunt frumoase dar nu iti ating inima, nu sunt la fel de puternice, pentru ca oamenii te accepta mai greu asa cum esti, iti accepta mai greu greselile, te atasezi mai usor si mai repede si de durata cand inima iti este mai pura.
Ai in continuare un loc important in inima mea si mereu va fi asa, indiferent de tot!
Iti multumesc pentru cea mai frumoasa perioada din viata mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu