“Uneori, sunt de ajuns vantul si soarele ca absentele sa ma doara”. Daca ar fi doar absente…Plecarea din viata noastra a unui om drag pentru totdeauna nu mai e absenta. E …..voi cum o vedeti?Pentru mine e ca o noapte dorminda mai lunga. In care visezi doar chipul lui drag. Vis in care esti fericita si pe care vrei atat de mult sa nu-l uiti in zori de zi incat refuzi sa auzi ceasul desteptarii, al intrarii intr-o noua zi…”Si trebuie sa inving in mine aceasta tristete pentru a putea iubi din nou” Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie. Justa in opinia mea. Nu poti iubi enorm azi si maine sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva. Si atunci vine si ea melancolia..”Dar, poate, si melancolia nu e decat tot o forma a dragostei, mai complicata acum, insa si mai lucida. Stiind ca ea nu pune conditii. Recunoaste ca exista. Atata tot. (…)Si totul se intampla in singuratate.”Despre adevărata singurătate nu vorbim decât în şoaptă. Nu putem ţine conferinţe publice despre ea. Dealtfel, ce mai înseamnă o singurătate trâmbiţată? Nu voi recunoaşte decât în faţa mea că sunt singur. Şi uneori prefer să mi-o ascund şi mie.
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur. Momentul trezirii din vis, doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata. Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atat de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amandoua ard si purifica. Deci singuratatea , asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”. Ce se ascunde in spatele scutului, poate fi numita o a doua viata interioara. Cu framantari, intrebari, renuntari si plecari spre noi redute, cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine. Cand ai curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic.. ….. Iar în sinceritate se află şi nevoie de singurătate.”
Citate din Scrisori imaginare- Octavian Paler
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu