1. Dupa credinta si nadejde, care este cea de a treia virtute teologica?
Trebuie sa stim ca pentru dobandirea mantuirii si fericirii vesnice, credinciosul, pe langa credinta si nadejde, are neaparata trebuinta si de dragoste, care este a treia si cea mai mare virtute teologica.
Prin credinta, credinciosul primeste si-si insuseste adevarurile mantuitoare descoperite de Dumnezeu si propovaduite de sfanta noastra Biserica Ortodoxa; prin nadejde asteapta cu deplina incredere ca Dumnezeu sa aduca la indeplinire tot ce i-a fagaduit pentru mantuirea sa; prin dragoste insa el intra in cea mai stransa comuniune de viata cu Dumnezeu. il imbratiseaza cu toate puterile sufletului sau si-I implineste voia Sa cea atotsfanta, precum citim in Sfanta Scriptura: “Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el” (I Ioan 4, 16).
2. Ce este dragostea?
In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos sau vrednic de dorit. Aceasta nazuinta este sadita de insusi Dumnezeu in firea omului, la creare, si de aceea se numeste dragoste fireasca. In temeiul acestei nazuinte, omul tinde din fire spre Dumnezeu, Creatorul si Sustinatorul sau, socotindu-L bunul sau cel mai mare. Dar cum, prin pacatul stramosesc, firea omului a fost slabita in puterile ei, numai cu dragostea fireasca omul nu poate lucra nimic pentru mantuirea sa, caci spune Mantuitorul: “fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5). De aceea, pentru mantuirea sa, crestinul are neaparata trebuinta de dragoste care sa lucreze cu putere de sus, adica de dragostea supra-fireasca, de dragostea crestina sau de dragostea ca virtute teologica.
3. Ce este dragostea crestina?
Dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata prin Sfanta Taina a Botezului in sufletul crestinului, prin care acesta are nazuinta adanca si curata catre Dumnezeu, bunul sau cel mai inalt, doreste din toate puterile sufletului unirea cu El si are vointa hotarata de a implini voia Lui atotsfanta, jertfind, in caz de nevoie, orice bun pamantesc. Dragostea crestina este de la Dumnezeu (I Ioan 4, 7) si este data omului in dar, precum spune Sfantul Apostol Pavel: “Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua,” (Rom. 5, 5). Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: izvorul si sufletul tuturor virtutilor crestine, fiindca toate celelalte virtuti traiesc cu adevarat si rodesc binefacator in viata crestinului numai cand sunt luminate si incalzite de dogoarea arzatoare a dragostei. Adevarul acesta il arata atat de minunat Sfantul Apostol Pavel in acel pe drept numit “imn al dragostei crestine”, pe care-l gasim in capitolul al 13-lea din Epistola I-a catre Corinteni:
“De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si toate tainele le-as cunoaste, si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste… Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Cor. 13, 1-3, 13).Deci dragostea este mai presus de toata stiinta si cunostinta, este mai mare chiar decat celelalte doua virtuti teologice: credinta si nadejdea. Fara puterea dragostei, credinta slabeste, caci credinta “este lucratoare prin dragoste” (Gal. 5, 6), iar nadejdea se ofileste si scade mereu.
4. Prin ce este dragostea mai mare decat celelalte virtuti?
Dragostea este mai mare decat celelalte virtuti: 1) prin izvorul ei, care este Dumnezeu. Caci Dumnezeu fiind El insusi “iubire” (I Ioan 4, 8), din nemarginita dragoste a creat lumea cu toate fapturile din ea si astfel iubirea s-a aratat mai intai in lume si salasluieste in sufletul omului de la inceput; 2) prin roadele si puterea ei, caci “iubirea este implinirea legii” (Rom. 13,10); si 3) prin durata ei. Credinta si nadejdea lucreaza numai in viata pamanteasca. In viata de dupa moarte ele vor fi implinite, caci crestinul nu va mai avea nevoie sa creada in Dumnezeu, pentru ca il va vedea, nici sa nadajduiasca in El, pentru ca il va avea. Dragostea insa ramane si atunci; ea “nu piere niciodata” (I Cor. 13, 8), este vesnica, fiindca insusi Dumnezeu cel vesnic este iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu